Montat amortizor capota fata

De mult ma tot intreaba lumea de ce nu filmez un tutorial cu aceasta modificare si ca ar trebui sa montez acest amortizor fiindca este util.
Vlad mi-a adus amortizoarele si mi-a zis ca nu-l intereseaza, trebuie sa le montam.
Filetul in balamaua de la capota si cea din aripa sunt de 6, iar suruburile achizitionate odata cu amortizoarele erau de 8. Le-am dus la un strungar care le-a redus la dimensiunea corecta iar montajul in aceste conditii este o nimica toata.
De precizat ca este foarte importanta dimensiunea capului de la amortizor, sansele sa-ti atinga in aripa fiind foarte mari daca acel cap este maricel. Eu avand doua amortizoare, am putut vedea acea diferenta care este deloc neglijabila, 4mm. Amortizorul care are dimnsiunea acelui cap de 14mm a intrat perfect, in schimb cel de 18mm imi atinge in aripa.
Amortizoarele au fost achizitionate de la dezmembrari auto si conteaza doar lungimea amortizorului cand este deschis, sa primesti si suruburile originale, sa fie minim 340N si sa aiba acel cap cat mai mic posibil. Marca masinii de unde au fost demontate este irelevanta si bine'nteles, nu stiu de la ce masini sunt luate :)
L-am luat la pila sa-l mai subtiez putin dar tot nu a fost suficient, este foarte aproape de aripa si atinge in continuare.
Daca vreti sa mai auziti cocosul, aici se poate viziona.



Anumite persoane nu au fost prea multumite de tutorialul anterior, asa ca am achizitionat de la dezmembrari auto inca 4 amortizoare si m-am pus pe testat. De data aceasta am descoperit ca si diametrul amortizorului este important, prea gros si se torsioneaza capota. La dezmembrari am cerut doua amortizoare cu urmatoarele specificatii: intre 41 si 46cm, diametru acelui cap sa fie mic in dimensiuni.
Omul mi-a venit cu trei perechi de amortizoare din care am oprit doar 4 si cu suruburile aferente, total 100lei.



Ionut mi-a adus trei noi amortizoare sa le testez. Primul nu stiu de pe ce masina este, dar are 43cm si 300N si se pare ca isi face treaba aproape identic cu cel de 41cm si 340N care il aveam deja.  Cel de-al doilea este tot de 43cm si 330N pe care scrie POLO, deci cel mai probabil este luat de pe un VW Polo. Si acesta este foarte asemanator ca perfomanta cu cel care il aveam montat. Cel de-al treilea este de 44,5cm, 420N si fiindca scrie pe el C3, sunt convins ca este luat de  pe un Citroen C3 si din punctul meu de vedere este cel mai bun din cate am testat. Dezavantajul acestor amortizoare fiind capul de dimensiuni mari si care ating in aripa. Daaar, am gasit rezolvare si la aceasta problema, tot multumita lui Ionut.


Cum multe persoane ma intreaba "de pe ce masina" si "ce cod scrie pe el", tocmai incerc sa fac o lista cu ele, maiexact cu cele care s-au testat si functioneaza ok:
- Fiat Grande Punto, 350N, cod 51778432
- Renault Clio II, 340N, cod 8408HC sau 7700842256
- Citroen C3, 420N, cod 8731G3 sau 963985388
- Toyota Yaris diesel 2007, 370N, 43.5cm.

Montat telescop capota fata

Munca ma omoara, timpul este limitat, rupt de oboseala. Tutorialul este 90% editat si o sa apara in acest weekend... fac tot posibilul.
Pana una alta, trebuie sa va multumiti cu urmatorul film.
Tutorialul a aparut aici Montat telescop capota fata


Bec led pe frana/pozitie P21/5W 16W

Liviu a adus noua generatie de becuri cu led care sunt mult mai puternice si mi-a oferit ocazia sa le testez. Este vorba despre becurile cu led pentru frana/pozitie P21/5W 16W soclu BAY15D.
Diferenta intre acest bec cu led si becul cu filament este enorma, lumina degajata fiind net superioara. Mai multe detalii despre acest bec o sa gasiti pe pagina lui Liviu aici.


Consum becuri cu led

De mai ori am fost intrebat care-i rostul becurilor cu led de putere mare? Gen becurile cele am eu pe semnalizare care se spune ca sunt de 16W. Apai diferenta intre becul cu filament de 21W si cel cu led de 16W este deja prea mica ca sa se justifice pretul. Dar nu este asa, un bec cu led consuma mult mai putin fata de ceea ce se spune. Din punctul meu de vedere totul tin de marketing.
Eu aici vreau doar sa va arat diferenta de consum intre becul cu filament si becul cu led. Consumul difera daca ai motorul pornit sau oprit deoarece voltajul creste in momentul in care ponesti motorul, deci grija ce masurati si cand masurati.